Ce înseamnă un proces de detoxifiere?
Când și de ce este indicată detoxifierea?
Când știm că avem nevoie de o cură de detoxifiere?
Ritmul nebun al zilelor noastre, stilul de viață dezorganizat, alimentația haotică, stresul, anxietatea și presiunea față de care ne dezvoltăm capacitatea de rezistență a organismului aduc cu sine o îmbătrânire prematură a tuturor structurilor corpului, scăderea imunității, oboseală fizică și psihică, pierderea capacității de concentrare, a creativității, a voinței de a face lucruri benefice pentru sănătatea noastră.
Dintre toți acești factori, alimentația joacă un rol deosebit de important, și acest lucru se observă mai ales în cazul în care nu acordăm suficientă atenție nevoilor specifice corpului nostru, pentru că mai devreme sau mai târziu acesta se va revolta și nu vom ști de ce avem probleme de sănătate din ce în ce mai mari.
În contextul în care zilnic, pe termen lung alegem să consumăm alimente nesănătoase, bogate în zaharuri, cereale procesate, carne și lactate în exces, sau băuturi carbogazoase, alcool, îndulcitri artificiali etc, nu facem altceva decât să încărcăm organismul cu toxine, care se acumulează periodic, neputând fi eliminate în mod natural.
Dacă așa stau lucrurile și în cazul tău, poate ar fi bine să iei în considerare o cură de detoxifiere a organismului.
Concret, care sunt beneficiile unui proces de detoxifiere?
- Recăpătarea tonusului și a energiei
- Eliminarea toxinelor și a reziduurilor
- Stimularea și consolidarea sistemului imunitar
- Îmbunătățirea tonusului și elasticității pielii
- Un aspect mai sănătos al părului
- Îmbunătățirea calității somnului și a odihnei
- Dispariția mirosurilor corporale
- Îmbunătățirea activității cerebrale, a memoriei și a capacității de concentrare
- Experimentarea unei stări de spirit pozitive, a emoțiilor benefice organismului
- Echilibrare hormonală
Detoxifierea ficatului
Ficatul este sediul celor mai importante și al celor mai multe dintre procesele metabolice care se desfășoară în organism. Sângele care pătrunde în ficat, încărcat cu substanțele absorbite din intestine, este un sânge toxic, plin de compuși străini sau nocivi organismului. Ficatul este cel care separă cee ace este util și necesar de ceea ce este inutil sau dăunător, discerne între bun și rău, asimilează ceea ce vine din exterior, aduce la parametrii organismului – este un proces de acceptare conștientă, de asumare în deplină cunoștință de cauză.
Ulterior, atunci când apar dezechilibre la nivel emotional, situații care vin către noi și pe care nu știm cum să le încadrăm, nu putem accepta ceea ce viața ne aduce în prim plan etc, aceste emoții vor determina apariția blocajelor de la nivelul corpului fizic, sub forma simptomelor pe care le putem identifica apoi cu ușurință, și care sunt indicatori ai unei suferințe a ficatului. Printre acestea, cele mai importante se numără: starea de greață, de oboseală, somnul de slabă calitate, lipsa de concentrare, irascibilitatea, halena, transpirațiile abundente și urât mirositoare etc.
Iată de ce un proces de detoxifiere devine cu atât mai necesar cu cât organismul nostru simte o nevoie acută de purificare, de curățare la nivel celular.
Alimente binevenite în detoxifierea ficatului
Alimentele recomandate în timpul procesului de detoxifiere a ficatului sunt semințele, fructele, legumele și peștele, care se pot consuma zilnic, împărțindu-le în 5 mese: 3 principale și două gustări, stabilite împreună cu medicul nutriționist. În plus, și sucurile naturale sunt recomandate în această perioadă, printre care se află și sucul de lămâie, sucul de portocale și țelină, sucul de morcovi și sfeclă roșie. Pe de altă parte, există și o serie de alimente de evitat: cafeaua, alcoolul, grâul, dulciurile etc.
În urma curei de detoxifiere a ficatului se va constata redobândirea echilibrului stării de sănătate prin reglarea digestiei, eliminarea excesului de apă. normalizarea somnului și experimentarea unei stări de relaxare și detensionare profunde în timpul odihnei. De asemenea, un imens beneficiu al detoxifierii ficatului va fi aportul de energie și bunădispoziție care va îmbunătăți capacitatea de recuperare a organismului.
Detoxifierea colonului
Pe lângă ficat, detoxifierea colonului este de asemenea necesară, având în vedere numărul mare al persoanelor care suferă de balonare, constipație sau de sindromul colonului iritabil și de o serie întreagă de afecțiuni care vizează colonul sau întregul sistem digestiv.
Cauzele principale ale problemelor legate de colon sunt toxinele provenite din alimentele procesate, care conțin o cantitate mare de aditivi, dar și toxinele din medicamente, din apă, din aerul poluat.
Concret, ce presupune detoxifierea?
Alimente recomandate pentru detoxifiere: alimentele bogate in sulf, in special verdeturile cu frunze verde inchis si usturoiul, ceapa, brocoli, conopida, varza etc.
Protectie celulara: fructele si legumele galbene, portocalii si rosii cum ar fi morcovii, dovleacul, lamaile, perele, merele.
Aport de antioxidanti: fructele si legumele cu coaja inchisa la culoare – afinele, murele, varza rosie, strugurii negrii, prunele.
Stimulare imunitara: condimente cum ar fi ghimbir, turmeric, scortisoara
În această perioadă, hidratarea corespunzătoare este esențială, întrucât fibrele solubile și insolubile, regăsite în alimente, au nevoie de apă pentru a curăța eficient colonul. Nu orice fel de apă este la fel de benefică pentru organism. Ideal este să consumăm o apă alcalină, microstructurată, ionizată, pentru a facilita cu adevărat procesele metabolice ale organismului. Pe lângă cantitatea necesară de apă, este recomandat consumul de mere și legume cu frunze verzi, surse foarte bune de fibre solubile și insolubile.
De asemenea, este indicat să susținem corpul în acest proces de purificare alegând remedii naturale potrivite nevoilor noastre, activității, stilului de viață, remedii care și-au dovedit eficacitatea și care acționează în profunzime, atât la nivel emotional, cât și fizic.
Recomandări pentru un program de detoxifiere complet
Pe lângă alimentație, detoxifierea organismului ajută foarte mult dacă este susținută de schimbări benefice în toate segmentele vieții, de aceea, dacă te-ai decis că ai nevoie de o detoxifiere, poate ar fi bine să faci o muncă de cercetare în interiorul tău și să încerci să înțelegi care sunt nevoile reale ale sufletului și ale corpului tău, pe care poate le-ai ignorat până acum, conștient sau inconștient. Fii atent la semnalele corpului, ce anume îți transmite acesta. Poate fi orice, așadar, fă-ți o analiză personală mai amănunțită. S-ar putea să constați că ai nevoie să-ți schimbi rutina zilnică, că ai nevoie să te odihnești mai bine, să-ți schimbi stilul de viață astfel încât să corespundă cu felul în care îți dorești cu adevărat să arate realitatea ta.
Mișcarea înseamnă viață, corpul tău are nevoie să descopere din nou bucuria de a se mișca liber, în ritmul propriu. Găsește o modalitate prin care să-ți placă să faci sport, poate fi yoga, dans, tai chi, qi gong, pilates etc, indiferent dacă vrei să slăbești sau vrei să ai o condiție fizică mai bună. Un lucru este cert, activitatea fizică are numeroase beneficii: reduce inflamația, normalizează fluxul sanguin, stimulează drenajul limfatic, favorizează eliberarea endorfinelor și a altor hormoni responsabili cu menținerea echilibrului emotional etc.
Somnul de calitate este un factor cheie în orice program de detoxifiere a organismului, întrucât contribuie la eliminarea toxinelor acumulate pe parcursul zilei. Pentru un stil de viață echilibrat, este indicat să dormi între 7 și 9 ore în fiecare noapte.
De asemenea, este important ca după ora 21:30 să fii deja în pat. Potrivit medicinei tradiționale chineze, după ora 21:00 energia de apărare a organismului se retrage în profunzime pentru a proteja organele interne, iar corpul este cu mult mai expus factorilor externi (viruși, bacterii, condiții meteorologice nefavorabile). Mai mult decât atât, fiecare organ are intervalul propriu de regenerare în timpul nopții, pe care ar fi bine să îl respectăm dacă vrem să avem grijă de sănătatea noastră. Iată cel puțin două motive pentru care pierderea nopților în mod regulat este o practică pe care cu siguranță pe termen lung o vom regreta. Un alt aspect la fel de important în succesul unui proces de detoxifiere, cât mai ales a schimbării stilului de viață pe termen lung reprezintă utilizarea cosmeticelor naturale, atât cât este posibil. Produsele cosmetice naturale (deodorante, creme, șampoane etc.) conțin mult mai puține chimicale, dar sunt la fel de eficiente precum celelalte, uneori chiar mai potrivite nevoilor tale, mai blânde, cu potențial alergenic redus, și pot deveni chiar un adjuvant în curățarea organismului